» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

grigore-cartianumalinbot3Jurnalistul Grigore Cartianu (Adevărul, Naşul TV), cel care îi cerea zilele trecute preşedintelui Băsescu să facă un gest de clemenţă faţă de fostul mare fotbalist, revine cu o nouă scrisoare publică adresată celor care i-au luat peste picior demersul. Textul conţine şi o referire indirectă la jurnalistul Mălin Bot (medalion), redactor-şef evz.ro, care l-a taxat public pe Cartianu:

Este fascinant să-i vezi pe Zgonea, Antonescu, Ponta, Geoană și Cartianu cum se adună sub fusta doamnei Paula Iacob, într-o nouă apologie a infractorului de tip ”Free Gigi”. Cu siguranță se va alătura acestui grup pestriț toată fauna care ne face capul mare de luni de zile cu grațierea lui Becali, a scris Mălin Bot.

Fără a-l nominaliza, Grigore Cartianu îi răspunde lui Bot, pe care îl numeşte gazetar „second-hand”:

Personal, mă simt jenat să pledez pentru o cauză îmbrăţişată de Ponta-Zgonea-Antonescu. Câţiva gazetari second-hand s-au şi grăbit să vorbească despre un cvartet pro-Popescu, în formula Ponta-Zgonea-Antonescu-Cartianu, ceea ce nu e doar stupid, dar şi sună ca dracu’. Asta nu înseamnă că-mi schimb părerea despre clemenţa pe care Ţara Românească i-ar putea-o acorda lui Gică Popescu, fără a pune la îndoială sentinţa Justiţiei şi vinovăţia fostului fotbalist. Dar politizarea subiectului spurcă orice iniţiativă de acest gen, de aceea tema trebuie suspendată şi repusă pe tapet în alt context, fără prezenţa toxică a politrucilor.

 

Citiţi mai jos replica integrală trimisă de Cartianu celor care i-au desfiinţat scrisoarea deschisă trimisă preşedintelui prin care cerea graţierea lui Gică Popescu:

 

Free Popescu sau Free Mafia?

Grigore Cartianu

Când i-am adresat preşedintelui Traian Băsescu scrisoarea deschisă prin care-i solicitam să-l graţieze pe Gică Popescu, n-am anticipat politicianismul greţos în care avea să fie cufundat subiectul. În doar câteva ore, trei demnitari importanţi au compromis tema graţierii, prin intervenţiile lor interesate.

Victor Ponta s-a mai dedublat o dată, explicându-ne cum cetăţeanul Ponta va face pe dos decât prim-ministrul Ponta. Crin Antonescu a simţit că e rost de simpatie populară şi, în calitate de şef de partid, a urcat în şaua graţierii. Valeriu Zgonea şi-a amintit că a schimbat cândva câteva pase cu fostul mare fotbalist şi, prin urmare, a pus la îndoială însăşi sentinţa judecătorească din „Dosarul Transferurilor”. Brrr…

Personal, mă simt jenat să pledez pentru o cauză îmbrăţişată de Ponta-Zgonea-Antonescu. Câţiva gazetari second-hand s-au şi grăbit să vorbească despre un cvartet pro-Popescu, în formula Ponta-Zgonea-Antonescu-Cartianu, ceea ce nu e doar stupid, dar şi sună ca dracu’. Asta nu înseamnă că-mi schimb părerea despre clemenţa pe care Ţara Românească i-ar putea-o acorda lui Gică Popescu, fără a pune la îndoială sentinţa Justiţiei şi vinovăţia fostului fotbalist. Dar politizarea subiectului spurcă orice iniţiativă de acest gen, de aceea tema trebuie suspendată şi repusă pe tapet în alt context, fără prezenţa toxică a politrucilor.

O altă tendinţă periculoasă a putut fi detectată în aceste zile de aprigă dispută pro sau anti-Popescu. Simţind oportunitatea, hienele politico-mediatice au declanşat, destul de discret deocamdată, campania de promovare a Legii graţierii şi amnistiei, cea cu care Parlamentul Penal defilează din Marţea Neagră (10 decembrie 2013). Televiziunile Puterii au difuzat insistent ştiri de genul: România trebuie să plătească sume tot mai mari, în urma sentinţelor dictate de CEDO, din cauza aglomeraţiei din penitenciare; un medic reputat, în loc să salveze vieţi, este ţinut în închisoare, pentru o banală „atenţie” primită de la un pacient; o bătrână nu-şi poate vedea nepoţica pentru că, deşi este măcinată de boli, e ţinută în arest pentru o vină discutabilă…

Ţinta e clară: Mafia Parlamentară pregăteşte celebra lege prin care-şi va elibera penalii şi le va curăţa cazierul. Până acum, acţiunea politico-interlopă era motivată, vai, de grija pentru medici, băbuţe şi aglomeraţia din penitenciare, aducătoare de amenzi la CEDO. De aici înainte, Penalii USL au un nou steag sub care vor da bătălia pentru amnistie&graţiere: Gică Popescu. Acum nu mai au de apărat doar năluci, au şi un nume. Reprezentanţii Mafiei Politice vor da buzna prin studiourile TV pentru a-l plânge pe Gică Popescu – vaaai, cum să stea în închisoare marele fotbalist?! –, când de fapt grija lor e să-şi scape armata de corupţi.

Schema e simplă: sub pretextul că „Tiranul de la Cotroceni”  nu vrea să-l graţieze pe Gică Popescu, Mafia Parlamentară îşi va asuma ea scoaterea din închisoare a marelui fotbalist. Astfel, în loc de o graţiere individuală, semnată de Preşedinte, vom avea o graţiere colectivă, votată de Parlament. Iar ca bonus, aleşii patriei ne vor ferici şi cu o aminstie în masă.

Urmarea e înfricoşătoare: în loc să iasă din puşcărie Gică Popescu, vor ieşi toţi condamnaţii din „Dosarul Transferurilor”! Să-i amintim, aşa, ca să ni se facă rău: Ioan Becali, Victor Becali, Cristian Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Gică Popescu. Adăugaţi-i pe Gigi Becali, Adrian Năstase, Relu Fenechiu, Cătălin Voicu şi multe asemenea creaturi penale şi veţi avea imaginea Apocalipsei Penale pe care ne-o pregăteşte Parlamentul USL.

Nu, nu e nicio greşeală: în materie penală, USL nu s-a rupt niciodată. La capitolul Justiţie, PSD şi PNL nu s-au despărţit şi nici n-o vor face prea curând. Să nu-mi spuneţi că senatorul Tudor Chiuariu, cel condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, va vota împotriva Legii graţierii şi a amnistiei, pentru că aşa-i cere partidul… Sau senatorul Corneliu Dobriţoiu, cel încolţit de procurori pentru furtişagul cu locuinţa de serviciu… Sau senatoarea Mariana Câmpeanu, căreia Justiţia i-a dosit şefa de cabinet şi e pe cale să-i ascundă şi feciorul… Sau deputatul Daniel Chiţoiu, pe care procurorii îl înghesuie alături de nevastă în garsoniera unui grup infracţional organizat, după ce i l-au băgat la beci pe naşul Dan Radu Ruşanu… Sau senatorul Dian Popescu, cel judecat de Înalta Curte pentru fapte de corupţie… Sau senatorul Varujan Vosganian, cel încadrat de magistraţi la subminarea economiei naţionale, dar protejat de colegii din USL cu pelerina imunităţii parlamentare… Îl vedeţi pe vreunul dintre aceşti rechini votând propria eviscerare? Să fim serioşi…

Aşadar, între a fi graţiat Gică Popescu (cu bunele şi cu relele sale) şi a fi graţiaţi+amnistiaţi marii mafioţi, inclusiv Năstase, Fenechiu şi Trio Becali, prefer prima variantă. Mă tem că, „graţie” actualei componenţe a Parlamentului, o a treia variantă realistă nu există.

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol este proprietatea Reporter Media și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 3,44 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

34 comentarii

  1. rica pa si spor maxim spune:

    initial am crezut ca e o eroare, o trecere cu vederea. apoi, la a doua cenzura m-am sifonat si nu v-am mai accesat cateva luni. era absolut ciudat, nu am fost obscent, nici mai deplasat decat altii, imi spusesem parerea, cu sinceritate. acum, la a treia cenzura de comentariu, imi dau seama ca pur si simplu sunt imbecil. de fapt asta e un site de familie, sa va simtiti bine intre voi, sa va injurati sau sa va pupati veseli pe obrajori. astfel incat va urez mult succes si la mai multe lansari de alte pagini familiale.
    cum s-ar spune in limbajul internautului modern: unlike si la revedere!

  2. MC spune:

    E ciudat, totusi, ca un ziarist care a luptat pentru justitie independenta e acum in tabara aparatorilor infractorilor. Intrebarea e de ce a schimbat Cartianu macazul atat de brusc. Practic e in tabara lui Gadea si a RTV acum, ceva trebuie sa fie pentru o asemenea schimbare radicala.

  3. Adi spune:

    Haios e că Grigore îl face pe Mălin ziarist second hand. Păi, în cazul ăsta, Grigore ar cam fi ziarist third-hand.

  4. Bianca spune:

    Reporter: JENANT comentariu! Sa fie invidie? Sa fie ranchiuna? Sa fie rautate? Poate toate la un loc! Jenant oricum! Rusinica!!!!

  5. FRANK ZAPA[KING] spune:

    -Gerula,dragul meu,sunt aici,in ,TALPI’ PRECUM ANTONESCU LA REFERENDUM CIND SOMA 9,8 MILIOANE DE ROMANI SA IASA LA REFERENDUM SI SA DEA DE PAMINT CU BASESCU,AMENINTIND CA DACA NUUUUUUUUUUUU………..DEMISIA….
    Eu de la cei,1,87cm, nu mi-am dat demisia,TOT DE BASIM SUNT SUSPECTAT,TOT CAPURI IN GURA LE DAU LIMBRICILOR CARE SE JOACA IN GROAPA CU NISIP A LUI PONTA.
    Am cam lipsit din tara,ATA MA TRAS SPRE A DOUA MEA TARA,U.S.A. cu tot felul de daravele,da acuma,pina prin august stau ACILEA IN TALPI’.

    In ce-l priveste pe amicul nostru comun,pai sa-ti explic,OMULETUL E VARZA,il calc in picioare ,precum presul de la intrare-INTRA PE BLOGUL DOAMNEI ANDREEA PAUL VASS-si desfateaza-te.
    De ce nu am mai comunicat-MI-AM SCHIMBAT TOATA LINIA DE TEHNOLOGIE,AM TRECUT LA CELE DE ULTIMA GENERATIE[TELEF. DE FAPT SMART FON,TABLETA CALC. DE ACASA SI LAP=TOP] si din gresala,am pierdut,atunci cind am facut transferul niste mailuri,unul din cele pierdute era si cel primit de la tine,asa ca,DACA MAI AI TELEF. MEU,NUMARUL SUNA-MA,PT CA NUMARUL MI L-AM PASTRAT.

    P.S.-reporter virtual-imi cer scuze ca am folosit platforma dv. pt interesul meu personal,va multumesc….

  6. vali spune:

    Ce trist sa vad ca doi jurnalisti onesti cu principii sanatoase au ajuns sa se jigneasca.Domnule Cartianu va rog sa va cereti scuze si sa intelegeti ca nu este momentul pt asemenea demersuri.Gica Popescu a furat ,deci trebuie sa plateasca ca toti ceilalti.Suntem egali in fata legii.Romania are nevoie ca de aer de o justitie independenta.

  7. lmihai spune:

    Domnilor ziaristi sunteti jalnici rau cand va adresati cuvinte rautacioase unii altora!( d-l Bot chiar are dreptate in ceea ce spune!)
    Candva erati pe aceeasi baricada la Adevarul, acum va spuneti cuvinte nepermise , mare pacat!
    Si incepand de acum …adevaratii dusmani ai democratiei bat in pinteni iar voi aveti diferende datorita unui penal dovedit, e chiar rusinos d-le Cartianu!
    Cum mai este cu zicala d-stra” nu pot ei fura ..cat putem noi boicota!”, credeam ca indiferent de vremuri aveti o verticalitate intransigenta!

  8. Laurentiu, de ce ai simtit nevoia sa-l amesteci pe Malin in chestia asta, sa-i pui eticheta de „second-hand”? Grigore nu l-a nominalizat, iar despre povestea cu Gica Popescu au scris multi. Nu pot crede ca el spune despre Malin ca e ziarist second-hand dupa ce au lucrat impreuna si stie cata pasiune pune Malin in ceea ce face si cat e de perfectionist. De aceea nu inteleg de ce l-ai nominalizat tu pe Malin. Ai vreo ranchiuna pentru fostul tau coleg de la Adevarul? Te-ai certat cu Adi Halpert si incerci sa ne enervezi si sa ne faci sa nu mai preluam pe EVZ.RO articole de pe Reporter virtual? Sau ti-a placut poza cu Malin cu palarie galbena ca sa iti ilustrezi articolul si sa faci trafic? Zau, Laurentiu, ai gresit cu aceasta incaierare artificiala, oricare ti-a fost intentia.

  9. mariana spune:

    domnule cartianu, ai gresit foarte mult si nu ma asteptam la dumneata, cum poti spune ca Malin Bot este „secan hen” ca nu a fost deacord cu acea scrisoare? eu cred ca tu esti devina pentru ca te-ai grabit sa-l scoti pe GP din inchisoare, aced ca ai gresit foarte mult si o iei pe urmele lui Radu Moraru care sincer a luato rau pe aratura, Malin Bot este unul dintre ziaristii buni care eu il apreciez foarte mult si nu, numai eu, gregorie cred ca ar fi foarte bine sa-ti ceri iertare pentru greseala pe care ai facuto.

  10. reporter spune:

    ziaristul ‘metodic’ e dl.Bot, zis mălinache-cel fugit-din-timișoara? :))
    ia uite ce fani pe-aici… citește-tot că e coordonator de internet doar

    ia vedeți, poate vă lămurește laur, la o cafea, că el v-a îmbârligat – cartianu nu a pomenit nici un nume, dar mălin, simțindu-se cu muștele pe cămașa roșie (au roz?) a sărit rău în sus…
    să nu te lovești, neicușorule, să nu te lovești singur…

  11. Malin Bot spune:

    @ Dorin Chioțea: Iți mulțumesc foarte frumos pentru susținere, mulțumire pe care o adresez tuturor celor care au surprins aici corect cum stau lucrurile.

    @ Grigore Cartianu: Draga Grigore, ți-ai pierdut busola, te-ai rătăcit rău de tot și ești un om mult schimbat. E nepotrivit să te superi pe cei care ți-au atras atenția că greșești cerând grațierea unui infractor si e pueril să jignești în maniera asta, doar pentru ca nu ai cu ce sa convingi publicul ca punctul tau de vedere este cel corect.

    Nu îți face cinste atitudinea asta si te umileste in fata publicului nostru.

    E umilitor pentru un jurnalist cu pretentiile tale să nu fie capabil să-si sustină punctul de vedere cu idei pertinente, sa nu poata dialoga civilizat și sa recurga la astfel de raspunsuri. Daca vei continua asa, nu faci altceva decât să expui publicului nostru si faptul că nu ești fidel principiilor pentru care susțineai în trecut că lupți.

    Iți mai dau un sfat. Lasa publicul să pună etichete jurnaliștilor. Nu suntem noi în măsură să ne aruncăm unii altora etichete de niciun fel. Nu este nimeni profet in meseria asta, astfel incat sa-si permita aroganta sa emita judecati de valoare privind valoarea altor colegi.

    Munca noastră este adresată publicului și e treaba cititorilor să decidă cine e de prima mână și cine e de mâna a doua, a treia sau a patra. Judecand dupa comentariile de aici si din alte parti, cred ca publicul ti-a pus deja o eticheta elocventa.

  12. Mimi spune:

    Imi pare rau ca a aparut aceasta disputa pe un subiect care – dupa parerea mea – nici nu trebuia abordat.
    Gica Popescu a facut o infractiune care se pedepseste cu inchisoare – sa suporte ceea ce a gresit.
    Sunt in puscarii oameni care au gresit – au argumente pentru greselile lor le pare rau ….De ce sunt altfel decat Gica Popescu?!

    Jurnalistii ca noi toti, sunt oameni – nu luati de bune nici macar lucrurile spuse de ei.
    Judecati cu propria minte orice lucru dupa ce sunteti informati……
    Cu Malin Bot adesea nu sunt de acord – are si articole bune…..
    Cartianu este un om de care imi place – de data aceasta nu sunt de acord cu ceea ce a pornit.
    Are dreptul la opinie, dar trebuia sa se gandeasca mai mult la acest subiect.
    Ma rog acum incerca sa justifice gestul – mai bine nu-l avea .

    Gica Popescu a invatat de la mafioti cum sa faci afaceri – trebuia el si familia lui sa fie mai atenti. Era suficient sa fie atenti si sa nu se inhaiteze cu gasti mafiote. Mai ales daca el era altfel….
    E un caz care ar putea fi discutat ca exemplu pentru oamenii care vor sa fie prieteni cu mafiile pentru a avea avere….Ti se poate infunda.

  13. roma spune:

    daca giovani becali i/a spus lui cartianu ca pute a transpiratie merita sa stea la puscarie ia g popescu nu.hai cartiene ca esti cel putin penibil

  14. florin spune:

    Bravo, domnilor jurnalisti, asta ne mai lipsea acum , pe linga partidele de opozitie, care se cearta intre ele in loc sa dea de asfalt cu puterea, sa ne pricopsim si cu o lupta intre putinii ziaristi care mai ridica glasul impotriva mafiei. Bine ca in cealalta parte e concordie. Cum ar fi sa se certe Ciuvica cu Gidea sau Stoiceasca cu Dana Grecu ? Pentru noi ar fi un deliciu, nu ? Ei, asa se bucura acum usd-istii si satelitii lor. Felicitari !

  15. MC spune:

    Faptul ca GCartianu a ales sa jigneasca denota ca nu are argumente. Faptul ca nu a avut curaj sa numeasca la cine se refera tradeaza oarecare lasitate. Restul e can-can, usor fortat de autor. Daca nu a dat nume Cartianu, nu e normal sa forteze asa cineva un scandal inexistent. Nu ma asteptam sa vad aici ca se incearca incaierarea unor ziaristi numai de dragul traficului.

  16. john spune:

    Cartianu asta e jurnalist? Asa crede el? El nici macar jurnalist second hand nu este.

  17. telespectator spune:

    Greu de inteles atitudinea lui Cartianu, nu are deloc dreptate, dar altceva am de comentat, referirea la emisiunea Vadim-Bot. M-am uitat, mi s-a parut ca a fost una dintre putinele emisiuni in care Vadim a fost tinut in frau, chiar daca a fost contrazis aproape pe tot ce a spus. A fost un dialog in limite decente, ceea ce e foarte greu cu Vadim. E o performanta sa il controlezi asa pe Vadim si mi s-a parut total deplasat comentariul pe tema asta. Cel care l-a facut fie nu pricepe nimic, fie e rau voitor.

  18. ziarist spune:

    Sa o luam metodic.

    Textul lui Bot argumenteaza, puncteaza si vorbeste cu nume clare despre persoane pe care le arata cu degetul. Mi se pare ca explica limpede si convingator de ce nu trebuie gratiat Popescu, nu se teme sa foloseasca nume, ceea ce raspunde si intrebarii „cine”. Mi pare jurnalism de prima mana.

    Cartianu nu raspunde cu argumente si nici nu are curajul sa numeasca persoanele la care se refera, nu raspunde la intrebarea „cine?”. Nu raspunde punctual argumentelor din textul lui Bot, pentru care Popescu nu trebuie achitat. Mai mult chiar, Cartianu renunta la pozitia initiala si face pasul in spate, ceea ce ridica mari semne de intrebare legate de motivele pentru care s-a decis sa se bage in povestea asta dubioasa. Acum nu mai vrea sa insiste cu gratierea, dupa ce s-a vazut pe aceeasi lungime de unda cu Zgonea si compania. Ciudat. Fie si-a dat seama ca s-a pus in postura de „idiot util”, fie nu mai castiga ce castiga initial.

    Ramane sa vedem daca ne lamureste. Replica „second-hand” e din anii 90, neinspirata si lipsta de talent. Comparativ, mi se pare ca textul lui Cartianu e cam neprofesionist si departe de ceea ce ma asteptam de la un ziarist cum e Cartianu. E lipsit de inspiratie si deviat de la principiile pe care pretindea ca le apara in ultimii ani.

    Daca Grigore Cartianu nu a avut curaj sa numeasca persoanele la care se refera, asa cum trebuie sa faca un ziarist de prima mana, e cam fortat sa le numiti voi. De unde aveti certitudinea ca s-a referit la acel autor si nu la altul? L-ati sunat? Unde e declaratia lui pe aceasta tema?

    E neprofesionist ce ati facut. Mi se pare ca incercati sa produceti un conflict cu metode usor tabloide, nu va face cinste. Parea ca vreti sa construiti un site serios, nu un click media.

    Mai constat aici, de ceva vreme, prezenta constanta a personajului Reporter care cred ca are ceva frustrari private cu Malin Bot. E evident din mai mute comentarii cu tot felul de prostii si neadevaruri, plasate in timp pe RV, ca e o problema personala. Cred ca trebuie sa isi rezolve personal problemele bizare. Pe mine unul nu intereseaza sa vad astfel de frustrari penibile expuse public.

    Stiu ca Dorin Chiotea a lucrat si cu Cartianu si cu Bot. Cred ca stie bine ce spune. Dorin e un ziarist cunoscut si foarte onest. Faptul ca a luat aceasta atitudine ii face cinste si spune celor care nu cunosc personal pe acesti ziaristi, cine este de partea buna a lucrurilor. Concluzia mea este ca, prin scrisoarea pentru Popescu si acest raspuns neinspirat, Cartianu este cel vizibil inferior.

  19. GERULA AL PIZDOS spune:

    @ FRANK ZAPA[KING]
    DA UN TELEFON SAU UN MAIL, CRESTINE.Ai disparut ca magarul de la stana lui Ghita ciobanul in ceata.Imi era chiar frica sa nu te fi kilerit diaconu, dementul Nicoleitei Davin

  20. FAN BASESCU BOC spune:

    @Maximus poate imi spui cine e seful meu caci vad ca le stii pe toate !!!!

  21. Nessum spune:

    De acord cu FRANK ZAPA -oamenii destepti ,cu bun simt trebuie sa stie sa accepte critica (facuta tot cu bun simt ,civilizata ,nu spun „murdarirea „,improscarea cu noroi,folosirea invectivelor) si trebuie sa stie cand sa se opreasca ,sa nu dea replica decat atunci cand este cazul.
    Disputele interminabile,pline de invective,cuvintele grele nu trebuie sa-i caracterizeze pe oamenii de bun simt.Din fericire aici inca lucrurile nu sunt prea grave,deci ar fi bine sa se opreasca amandoi.
    Prea multa „agresivitate verbala” este in viata politica si in presa in acest moment.Pe toate canalele TV apar „personaje” (cam aceleasi ) care folosesc un limbaj agresiv-pigmentat cu invective,injurii ,ceea ce duce la o alterare a dialogului si la lipsa unei argumentatii .De cele mai multe ori unii interlocutori nici nu-si pot argumenta ideea din cauza interventiilor oponentilor.Si ce este mai grav ,creeaza impresia ca o fac voit ,tocmai pentru a nu permite dezvoltarea unui subiect si prezentarea unor argumente .Si este ingrijorator ca se refuza a accepta argumente reale,adevarurile si realitatile sunt negate uneori cu vehementa .Si aici se incadreaza cei despre care FRANK ZAPA spune ,corect, ca nu sunt liberi in gandire-cei care trebuie sa sustina un punct de vedere si nu trebuie sa recunoasca evidentele >

  22. FAN BASESCU BOC spune:

    Domnule Cartianu ai un suflet mare asta se vede insa NU trebuie sa susti pe GPopescu Are avocati .JUSTITIA a dat un verdict pe PROBE NU DUPA URECHE .In concluzie atat domnia ta si domnul BOT bagati sabia in teaca .Aveti treburi muuult mai importante de facut ALATURI DE CETATENI CACI MAFIA ARE GRIJA SINGURA DE EA …!!!!!

  23. Maximus spune:

    Ce-mi place cand se basesc propagandistii unul in fata celuilalt si fanii( nebasisti si nepropagandisti) stau pe margine si-i apara cand pe unul, cand pe altul dupa cum e ordinul :)))

  24. FRANK ZAPA[KING] spune:

    Si acum,scurt am sa spun ceva,care zic eu merita Spus.Nu cred ca,jurnalistii,curajosi,care si-au declinat simpatiile,de dreapta,trebuie sa se sicaneze intre ei,mai mult decit e cazul pe un anume subiect.
    Si asa,MONOLITUL JURNALISTILOR TICALOSI’ arondati mogulilor,dau si ataca fara mila presa,BOTEZATA DE EI BASISTA.
    Deosebirea intre jurnalistii liberi in gindire si cei ,inregimentati,este ca ei mai pot gresi,pe cind un bogdan chiriac,ori gidea,badea,nu va gresi niciodata-pt ca ei vorbesc ce li se spune.
    Asa ca,CHIAR DACA CARTIANU A GRESIT,ASA CUM DE EX. SI ANREEA PORA,UNEORI ARE ABORDARI,CARE TE DESCUMPANESC,zic eu,nu trebuie ,OSTRACIZAT-e suficienta o zgiltiiala buna,siiiiiiiiiiiiiiiiiiii………………URA SI LA GARA…………..

  25. Marius spune:

    Excesel dauneaza grav…oricarei situatii.Sper ca dl.Cartianu sa nu devina o dezamagire, ca si Radu Moraru, care a luat-o rau pe aratura !

  26. Nessum spune:

    Imi placea Cartianu pentru ca mi se parea ca este de partea buna a baricadei -a dreptatii,adevarului,a justitiei corecte ,libera de influente politice :sustine cauze bune chiar daca putin exaltat si idealist. Exaltarea si idealismul sunt foarte bune pentru sustinerea unor cauze dar nu atunci cand intervine prea mult orgoliu. Acum s-a pripit , a sustinut o cauza din sentimentalism -si nu trebuie pedepsit pentru acest lucru.
    Si noi,multi gandim la fel ca el ,dar totusi trebuie sa primeze legea in fata sentimentelor ( la toti sau la niciunul ).
    Cartianu este totusi prea orgolios si nu accepta sa fie contrazis ,chiar pe un ton civilizat ,cum mi se pare ca are intotdeauna Malin Bot .Nu ne-am bucura sa se incaiere si ziaristi care pareau ca au aceleasi idealuri ca multi oameni de bun simt.

  27. reporter spune:

    Ei, nici dl. Bot nu e mai breaz (a se vedea prestația lui alături de dl. Vadim) și tot încearcă să se împăuneze pe la TV… dar numai la emisiunea realizată de EvZ nu-i merge – de ce oare? Mai nou, colegii domniei sale i-au mai tăiat din nas, nu mai este „redactor șef” ci doar coordonator de internet, cu mari șanse de a ajunge ombudsman… Coatele ascuțite sunt mai bune decât scrisul, nu?

  28. Dorin Chiotea spune:

    Malin Bot este cel mai dedicat si mai pasionat coleg pe care l-am intalnit in 20 de ani de presa. Sa-l faci „jurnalist de mana a doua” pe un asemenea om e fie o ratacire pasagera a mintii, fie o rautate gratuita..

  29. ilinois B1 spune:

    Scuze : propria-ti ! Vezi Gregoire cat mai enervat!

  30. ilinois B1 spune:

    gregoire , nu asa nu ! Repara repede ca altfel va fii greu mai tarziu , daca nu cumva e deja ! E pacat fa ceva sa iesi din propri-ati tampenie .

  31. O spune:

    Regret ca dl Cartianu se incapataneaza sa spere ca Gica Popescu va fi gratiat. Rationamentul lui se tine intr-un fir de par.
    Daca Ponta isi doreste legea gratierii si amnistiei, o va avea. Se pare ca nimic nu-i sta in cale.
    Noua majoritate parlamentara va face scut in jurul coruptilor.

  32. FRANK ZAPA[KING] spune:

    ,de ce recidiveaza ,CARTINANU’???????????

    Iata ,adevarata intrebare??????????A gresi e omeneste,face parte din viata noastra,pt ca oameni perfecti nu sunt,dar a persista si a reciiva,e deja cu un semn de intrebare.
    Sigur,am inteles si faptul ca ,CARTIANU,fara nici o intentie de profit material,poate,si accentuez,poate pt un oaresce profit in zona popularitatii a considerat sa intre in afacerea asta ,PUTUROASA,SI MAI ACCENTUEZ O DATA,AFACERE PUTUROASA,dar, orbit de orgoliu,sa te ,SUPERI PE CEI CARE AU SPUS CA NU SE ASTEPTAU DE LA LUPTATORUL ANTICORUPTIE,SA SE INTOARCA LA 180 DE GRADE INTR-UN CAZ FLAGRANT DE SPALARE DE BANI,mi se pare o prostie fara margini,si ,asta e,CRED CA TREBUIE SA-L REEVALUEZ.
    Ca vorba aia,cind cineva iti spune ca esti beat,nu-i neaparat nevoie sa-l crezi,dar cind in acelasi timp iti spun doi oameni ca esti beat,fa bine si du-te la culcare.

    Ar mai fi ceva,nimeni nu-i cere lui CARTIANU,sa fie un ROBESPIERE,cu condei,nici vorba de asa ceva,poate cel mult sa fie egal cu el insusi,cum nici el nu ne poate cere noua,si lui MALIN BOT,sa constatam ca ,pe speta asta a dat cu bota in balta.
    Iar vis a vis,de obraznicia lui Cartianu cu,JURNALIST SECOND HAND,ei aici,INTRE TARANUL OLTEAN ZGONEA SI TARANUL OLTEAN, CARTIANU,PE ACEST SUBIECT,NU-I NICI O DEOSEBIRE.Pacat,ar asa cum am mai spus,OAMENI SUNTEM,ca atare gresim,pt a putea fi iertati…………….

  33. Vasile spune:

    Domnul Gregoire Ecrivan a luat-o pe aratura rau de tot! Exact la fel ca si „prietenul” lui Mihai Gadea, a adulmecat, ca un vultur sau ca o hiena, un „mort”- Doamne fereste! nu este vorba de sensul ad literam, vorbim doar la modul de aparitii in media – din care se poate hrani. La fel ca si politicienii enumerati de Malin Bot. Populism si demagogie 100%, Si prostie. Si atac la justitie! Ei isi spun in mintea lor micuta „daca o sa fiu luat in serios, si daca cumva Basescu o sa-l gratieze, o sa fiu un fel de Dumnezeu al eroilor neamului, la fel cum a fost Adrian Paunescu cand l-a convins pe hagi sa revina la Nationala”. Si Malin Bot, si Radu Banciu, si Catalin Tolontan, si cititorii de pe reportervirtual.ro care au votat in propotir de 90% „nu” eliberarii au dreptate! Gica Popescu a fost un tip care a dat cu piciorul in minge (bine), a castigat o caruta de bani din asta, e relativ decent in discurs chiar daca limba romana nu e punctul lui forte, s-a inhaitat cu niste golani, a esuat in absolut toate afacerile si mai presus de toate a furat (lucru recunoscut si de el). Pentru asta locul lui e la puscarie si a lui Cartianu la cosul de gunoi al presei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top

ReporterVirtual folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă exprimați acordul asupra folosirii acestora. Mai multe informații

Folosind cookie-uri, beneficiați de cea mai bună experiență de navigare pe acest site. Continuarea navigării fără a schimba setările de cookie sau apăsarea butonului de acceptare de mai jos sunt considerate exprimări ale acordului dumneavoastră în folosirea cookie-urilor.

Închide