» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Denis RifaiDenise Rifai, realizatoare la Realitatea TV, a trimis pe adresa Reporter Virtual o replică legată de articolul privind intervenţia sa televizată pe tema atentatului produs miercuri, în Paris, la redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo. În discuţia cu invitatul din studiou, Rifai a făcut un comentariu surprinzător şi uşor confuz din care se poate înţelege că în spatele organizaţiilor teroriste s-ar putea afla inclusiv…„poporul ales”! Iată ce a spus, textual, Denise Rifai:

„(…)Acest ISIS s-a constituit extrem de rapid şi care vine să surclaseze ceea ce a însemnat până nu demult Al Qaida, asimilată de asemenea ideii de teroare musulmană. Dar nu s-a dovedit dacă erau musulmani în spatele Al Qaida sau popoare de o altă…ăăă…religie, de o altă structură religioasă, ca să nu-i numim pe cei din Poporul Ales”, a spus jurnalista în emisiunea pe care a moderat-o la Realitatea TV.

Redăm mai jos precizarea sa legată de intervenţia televizată cu pricina care a provocat multe comentarii pe internet:

„Afirmatia legata de poporul ales viza tocmai excluderea poporului ales din orice discutie referitoare la organizatiile teroriste. Mai mult, mi-am dorit  sa nu las în suspans şi să sugerez prin neclarificarea poziţiei mele ca m-aş referi inclusiv la poporul ales. Am vrut să nu existe niciun dubiu, să scot din afirmaţia mea posibilitatea ca cineva de religie iudaică să fie considerat a fi în spatele unei astfel de organizaţii criminale. Aveam în vedere faptul că nici până astăzi nu este clar de unde vine sursa de finanţare pt Al Qaida. Al qaida este o sperietoare mondiala, o asociem cu spaţiul musulman, dar până astăzi nu s-a răspuns la nişte întrebări care s-au ridicat după evenimentele de la 11 septembrie cu stringenţă. Ne confruntăm astăzi cu Isis despre care în afara execuţiilor în direct, prea mare lucru nu se ştie iar afirmatia mea avea în vedere faptul ca în contextul în care la nivel mondial structurile de securitate sunt foarte bine puse la punct, nu reuşim să eradicăm acest fenomen. Ceea ce mi se pare mie însa foarte grav este însă modul în care a fost deturnată afirmaţia mea făcându-se apel la originea mea musulmană, jignirile care mi-au fost aduse, radicalizarea discursului şi împărţirea între musulmani şi ceilalţi, şi automat punerea în discutie a bunei mele credinte şi a profesionalismului meu.

Sursa foto: scoaladeteleviziune.ro

VEZI ŞI:

Afirmație HALUCINANTĂ a unei realizatoare Realitatea TV: „Nu s-a dovedit că erau musulmani în spatele Al-Qaeda” | VIDEO

Acest articol este proprietatea Reporter Media și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

14 comentarii

  1. radu spune:

    la ce va asteptatzi de la o musulmana care isi bate joc la ore de max. audienta???r.

  2. denisa spune:

    sa vezi ce jihad o sa faca rifai senior cand va afla ca frumoasa si protejata lui fica se babardeste cu cozminel horica gusica …..

  3. ana spune:

    Vai, vai, cit de rai sunteti cu domnisoara Rifai, e frumoasa si se uita asa de frumos la dl Gusa in emisiune…cit de nedelicati puteti sa fiti ! ce ati fi vrut, acum, sa-si incarce memoria cu toti teroristii?! Si daca e musulmana?Dl Gusa e multicultural, oricum.

  4. ciumatu spune:

    cred ca este o simpla panarama, saraca cu duhul:)))))))))))))e plina media de exemple..

  5. […] Realitatea TV Denis Rifai a trimis celor de la Reporter Virtual o replica legata de articolul privind interventia sa televizata pe tema atentatului produs […]

  6. Liviu Iordache spune:

    Textul reprodus, fidel, este foarte clar in neclaritatea lui. Mai ales ca domnisoara incheie toate emisiunile speciale din aceste zile tragice, inclusiv acum 10 minute, cu un zimbet fericit! Sau timpit? Nu stiu, dar sa vorbesti despre morti si raniti si sa-ti arati fasolele, ca asa ai invatat tu la scoaladeteleviziune (studii, nu gluma) mi se pare semnul clar ca habar nu are ce face ea acolo!
    Asa ca, iart-o Allah, ca nu stie ce face!

  7. maria spune:

    Fatuca asta pe care o cearta lumea mai wow, apare la televizor si este lider de opinie. Stii ce inseamna asta? Daca nu, cauta pe google. In afara de minusurile informationale, o sfatuiesc pe aceasta moderatoare, fara rautate, sa faca niste exercirii de dictie cu un logoped. Are mari deficiente la acest capitol. Mananca silabe si nu pronunta curat.

    • Liviu Iordache spune:

      Mie mi se pare ca se screme infiorator. Probabil asta e doar efectul a ceea ce spuneti cu silabele, sunt indigeste!

  8. […] Realitatea TV Denis Rifai a trimis celor de la Reporter Virtual o replica legata de articolul privind interventia sa televizata pe tema atentatului produs […]

  9. mike spune:

    si pe google si in biblioteca trebuie sa stii unde si ce sa cauti…se cheama cultura generala care-ti garanteaza in mare masura discernamintul…este ceea ce lipseste multor ziaristi print,audio sau video…

  10. […] Realitatea TV Denis Rifai a trimis celor de la Reporter Virtual o replica legata de articolul privind interventia sa televizata pe tema atentatului produs […]

  11. […] Realitatea TV Denis Rifai a trimis celor de la Reporter Virtual o replica legata de articolul privind interventia sa televizata pe tema atentatului produs […]

  12. jean valjean din salajean spune:

    De aici apar problemele lor:

    „nici până astăzi nu este clar de unde vine sursa de finanţare pt Al Qaida”.
    „Ne confruntăm astăzi cu Isis despre care în afara execuţiilor în direct, prea mare lucru nu se ştie”.

    Serios? Google e gratuit, are toata lumea, trebuie doar sa stii sa citesti si sa cauti nu mai vorbesc de documentare la tv si interviuri sau alte articole. N-are nimeni nici o treaba ca e sau nu musulmana sau crestina sau unde s-a nascut…ci incultura, lipsa pregatirii profesionale, dialogul ieftin in emisiuni, intrebarile de 2 lei..Aici e problema multora dintre fatucile tinere care apar la tv. Vedeti ce inseamna sa ai un interviu sau un dialog sau sa spui ceva despre un subiect pe care-l cunosti la CNN, BBC, Euronews si vedeti diferenta unei Hala Gorani, Amanpour, Anderson. Toti s-au obisnuit sa faca emisiuni de barfe cu Basescu, Udrea, Ponta, Van Ghelie, combinatii, manevre, susanele. Cand apare un subiect greu si serios s-a taiat, incepe sa se vada ce e sub fard.

    • wow spune:

      Serios, Google este sursa ta de informatii exacte si mai ales corcte?!! Intre tine si fatuca asta pe care o certi nu este nici o diferenta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top

ReporterVirtual folosește cookie-uri. Continuând navigarea vă exprimați acordul asupra folosirii acestora. Mai multe informații

Folosind cookie-uri, beneficiați de cea mai bună experiență de navigare pe acest site. Continuarea navigării fără a schimba setările de cookie sau apăsarea butonului de acceptare de mai jos sunt considerate exprimări ale acordului dumneavoastră în folosirea cookie-urilor.

Închide